Teoria hipodermică a acului a fost o teorie din anii 1940 și 1950 care implicau faptul că mass-media a avut un efect direct și imediat asupra audienței sale. Aspecte ale istoriei umane, precum și evenimente specifice care au apărut în jurul a contribuit la dezvoltarea acestei teorii, cum ar fi propaganda lui Hitler în timpul celui de-al doilea război mondial și creșterea rapidă a popularității radio și televiziunii.
Teoria hipodermică a acului susține implicarea că piesele media pot declanșa un răspuns specific, de dorit în publicul țintă, prin "injectarea" sau "împușcarea" unui mesaj adecvat în ele. Un alt nume pentru această teorie este teoria magică a glonțului, care, în loc să folosească metafora unei injecții directe livrate de o seringă, folosește metafora unui glonț împușcat de o armă, în care glonțul este mesajul destinat publicului țintă și arma este mufa de presă.
Deoarece media a devenit mai interactivă cu programe cum ar fi emisiunile de radiocomunicații și mediile precum Internetul, teoria acului hipodermic a început să scadă în semnificație, înlocuită de teorii mai complexe, cum ar fi cele două etape ale teoriei fluxului și difuziei din teoria inovațiilor. Acest lucru se datorează opțiunii în mediile interactive pentru ca publicul să "răspundă înapoi" și să trimită mesaje, mai degrabă decât să le primească doar.
