Cartea sfântă budistă este cunoscută sub numele de Tipitaka. Învățăturile lui Buddha au fost păstrate în Canonul Pali, care acționează ca o înregistrare analitică vastă, scrisă în dialectul nativ al lui Buddha. Pali este considerat limba clasică a budismului, iar documentele păstrate în Pali alcătuiesc Tipitaka, precum și alte documente budiste, cum ar fi Atthakatha, Tika, Anu-tika și Madhu-tika.
La câteva luni după moartea lui Buddha, o perioadă cunoscută sub numele de maha-parinibbana, 500 de învățați și discipoli ai lui Buddha care au atins arahant-phala, cel mai înalt nivel al sfântului budism, s-au convocat pentru a discuta despre păstrarea învățăturilor lui Buddha. Cercetătorii au format Primul Consiliu, un grup al cărui scop era să păstreze învățăturile lui Buddha de la denaturări și revizuiri fără scrupule. Consiliul a colectat apoi și a aranjat numeroasele învățături ale lui Buddha într-un volum cunoscut acum ca Tipitaka.
Potrivit lui Pariyatti, o organizație non-profit budistă, Tipitaka literal tradusă înseamnă "trei coșuri". În mod similar, Tipitaka este împărțit în trei diviziuni: Vinaya Pitaka, Sutta Pitaka și Abhidhamma Pitaka. Vinaya Pitaka explică regulile de conduită pentru ordinea monahală. Sutta Pitaka este o colecție de discuții pe diverse teme de către Buddha. În cele din urmă, Abhidhamma Pitaka conține învățăturile lui Buddha despre relația dintre minte și materie și principiile de depășire a problemelor cu fiecare.
