Surfactantul este o substanță complexă care împiedică prăbușirea alveolelor în plămâni. Se produce în plămâni fetali și începe să lucreze imediat ce copilul a atins termenul complet și este livrat. Substanța este compusă din fosfolipide și patru proteine surfactante cunoscute ca proteine hidrofile SP-A și SP-D și proteine hidrofobe SP-B și SP-C. Cele două proteine hidrofobe ajută la răspândirea surfactantului în plămâni.
Agentul de suprafață permite ca alveolele să rămână deschise și compatibile atât în timpul inspirației, cât și în timpul expirării. În timpul inspirației, alveolele se pot prăbuși dacă nu conțin agent tensioactiv. Dacă acestea se prăbușesc, atunci schimbul de gaze în peretele alveolar nu poate să apară. Agentul tensioactiv permite ca alveolele să rămână deschise și să aibă loc schimbul de gaze. În timpul expirării, ambii plămâni au tendința de a se prăbuși. Dacă se prăbușesc, atunci este nevoie de mult efort pentru a le umfla.
Agentul de suprafață împiedică prăbușirea plămânilor prin reducerea tensiunii superficiale a plămânilor. Tensiunea de suprafață este forța principală care este prezentă în alveolele plămânilor. Fără agent tensioactiv, tensiunea superficială prezentă în plămâni determină alveolele să rămână împreună în timpul expirării, ceea ce determină prăbușirea ambelor plămânii. Agentul tensioactiv formează o peliculă subțire care acoperă acele alveole și rupe tensiunea superficială. Acest lucru reduce tendința alveolilor de a se prăbuși și reduce riscurile prăbușirii plămânilor. În general, agentul tensioactiv permite oamenilor să inspire și să expire mai ușor.
