Convingerea fundamentală a Declarației de Independență este că oamenii au drepturi naturale date de Dumnezeu și că guvernul există pentru a proteja aceste drepturi. Premisa acestei doctrine a venit de la John Locke, care credea că dacă guvernul nu mai servește pentru a proteja nevoile cetățenilor săi, atunci acei cetățeni au dreptul să modifice sau să anuleze guvernul.
În cazul celor 13 colonii americane, a existat o nemulțumire tot mai mare față de dominația britanică, culminând cu o declarație de independență față de domnia regelui Angliei. Piatra de temelie a Declarației de Independență, în primul rând scrisă de Thomas Jefferson și adoptată de Congresul Continental la 4 iulie 1776, este că toți oamenii sunt creați egali. Bazându-se pe această premisă, există drepturi inalienabile, inclusiv dreptul la viață, libertate și căutarea fericirii. Noul guvern este apoi obligat să pună bazele principiilor care sunt cel mai probabil să asigure siguranța și fericirea, precum și să organizeze guvernul într-un mod care să faciliteze acele obiective. Declarația de independență a stabilit cu fermitate că coloniile au intenționat, printre altele, să stabilească o conducere prin reprezentare, să mențină o armată permanentă și să fie judecate de către juriu. Declarația a fost semnată de 56 de delegați din cele 13 colonii, inclusiv John Hancock, președintele celui de-al doilea Congres Continental.
