Între anii 1328 și 1351, ciuma bubonică, cunoscută sub numele de moartea neagră, a ucis aproximativ o treime din populația Europei. Natura generalizată a bolii, împreună cu simptomele ei îngrozitoare, au inspirat europenii să meargă la orice lungime pentru ao evita.
O serie de credințe superstițioase și pseudo-științifice au apărut în jurul cauzelor răspândirii ciumei bubonice. În eforturile lor de a evita boala, oamenii au mers la extremele scandaloase, inclusiv a trăi în canale, s-au baricadat de la societate și s-au stânjenit unul cu altul cu biciuri.
Un truc pe scară largă pentru a evita ciuma a fost o formă timpurie de aromaterapie. Medicii au instruit pacienții să transporte flori pe persoana lor, gândindu-se că mirosul dulce va menține ciuma în gol. Pachetele pe bază de plante au fost, de asemenea, utilizate ca o alternativă. Cei din clasele superioare au început să folosească bile de parfum numite pomander, un obicei care a continuat după ce ciuma a fost ștearsă.
Catolicii credeau că ciuma era pedeapsa lui Dumnezeu pentru răul în societate, stimulând pe unii să ia acțiuni extreme, cum ar fi flagelarea de sine, în încercarea de a obține iertare. Alții credeau că boala era voința lui Dumnezeu și că ei nu puteau să reziste sau să încerce să împiedice răspândirea ei.Unii oameni s-au mutat în canale, auzind că ciuma era în aer. Ei credeau că aerul necurat ar împiedica intrarea în canale a aerului proaspăt, coborât de ciumă. Cei care s-au abonat la această idee au devenit deseori infectați, fie cu ciumă bubonică, fie cu o boală din cauza condițiilor necurate ale canalelor.
Un remediu mai scandal implică bărbierirea unui pui viu și legarea puiului la ganglionii limfatici inflamați ai unei persoane infectate. Puiul se va îmbolnăvi și apoi se va spăla pentru ca procesul să se întâmple din nou până când unul dintre cei doi va deveni sănătos.
