Unele adaptări ale plantei de ceai Labrador includ frunzele sale fuzzy, rădăcinile și proprietățile chimice. Planta conține ledol, o substanță chimică care otrăvește prădătorii, paralizând-o efectiv. Această adaptare ajută planta să stocheze nutrienți în frunzișul acesteia.
O adaptare proeminentă a plantelor de ceai Labrador este frunzele sale fuzzy, curbate, care îi permit să stoarcă umezeala din aer în medii reci, alpine. Frunzele fuzzy ajută de asemenea la prevenirea pierderii apei. De exemplu, partea inferioară a frunzelor are fire de păr fine, iar atunci când porii din frunze sunt deschiși pentru a trage dioxidul de carbon din aer, firele de păr împiedică planta să nu piardă apă. Frunzele sunt adaptate la vremea rece prin curbare, ceea ce minimizează expunerea la vânt.
O altă adaptare a plantei de ceai Labrador se referă la capacitatea ei de a-și înrădăcina rădăcinile. Deoarece incendiile sunt comune în habitatul său natural, această adaptare ajută planta să crească în ciuda incendiilor frecvente. De fapt, planta tinde să crească mai rapid imediat după apariția unui incendiu.
Planta de ceai Labrador crește în tundră, atât la nord, cât și la latitudinea sudică. În latitudinile sudice, planta crește până la 5 metri înălțime. În latitudinile nordice, crește în schimb pe orizontală, devenind o formă de acoperire naturală.
