Principalul avantaj al fotosintezei CAM este că permite o pierdere minimă de apă în timpul zilelor fierbinți și uscate. Acest tip de fotosinteză este frecvent întâlnit în plantele de deșert. Plantele care utilizează alte metode, în special cele cunoscute sub denumirea de plante C3, nu sunt capabile să facă fotosinteza zaharurilor în condiții atât de dure.
Fotosinteza CAM încă se bazează pe luarea de dioxid de carbon pentru a genera zaharuri, însă plantele nu își pot deschide stomatele pentru a lua în acest gaz fără a risca pierderi de apă. Plantele CAM se ocupă de acest lucru, luând doar dioxid de carbon noaptea, când condițiile sunt relativ reci și umede. Apoi stochează dioxidul de carbon în vacuolele celulelor individuale din plante ca acizi. În timpul zilei, când lumina soarelui este disponibilă, plantele își închid stomatele, dar pot folosi dioxidul de carbon stocat pentru fotosinteză. Cantitățile stocate sunt adesea foarte limitate, ceea ce limitează rata de creștere a acestor plante.
Plantele care efectuează fotosinteza CAM se ocupă de pierderea apei prin separarea fotosintezei lor de timp. Plantele care efectuează fotosinteza C4 sunt, de asemenea, capabile să se ocupe bine cu condiții oarecum uscate, deși nu la fel de uscate ca și plantele CAM. Ei nu fac acest lucru atât de mult prin protejarea împotriva pierderii de apă, ci prin minimizarea consecințelor pierderii de apă.
