Exploatarea cărbunelui are loc în două moduri: extracția de suprafață și mineritul subteran. Ambele prezintă amenințări la adresa mediului, dar în moduri diferite. Exploatarea suprafeței are loc în principal pe vârfurile montane. Înființarea unor operațiuni miniere necesită tăierea clară, adesea a unor suprafețe întinse de păduri și vegetație. Această îndepărtare perturbă habitatele și modifică peisaje. Animalele dependente de acele păduri pentru alimente și adăpost trebuie să se mute. Plantele care necesită aceste soluri pentru creștere se confruntă cu pierderea speciilor.
Deșeurile din mineritul de suprafață se termină adesea în curenți și căi navigabile din apropiere, provocând în cele din urmă poluarea. Pe lângă distrugerea terenurilor și a zonelor de locuit, extracția cărbunelui produce metan și incendii. Incintele de cărbune introduc toxinele în atmosferă, inclusiv gazele care contribuie la încălzirea globală. Metanul, un produs secundar al exploatărilor miniere subterane, reprezintă o amenințare pentru atmosferă. Acest gaz accelerează schimbările climatice, dovedind mai puternic și mai puternic decât alte gaze, cum ar fi dioxidul de carbon.