Ciupercile obtin mancare prin descompunerea si consumarea de materii organice. Majoritatea fungiilor descompun organisme moarte, in timp ce altele sunt mutualiste sau parazite cu alte organisme. Ciupercile păstrează energia într-o manieră similară cu cea a animalelor.
Ciupercile includ organisme, cum ar fi drojdie, mucegai și ciuperci. Cele mai multe ciuperci sunt multicelulare, cu excepția drojdiei. Toate ciupercile se bazează pe alte organisme pentru a obține alimente, iar cele mai multe fac acest lucru prin digerarea materialului mort. Această abilitate îi face să fie descompuneri importante în multe ecosisteme. Un excelent exemplu de nutriție fungică este apariția ciuperci pe busteni căzuți într-o pădure. Partea vizibilă a ciupercilor este de fapt structura reproductivă. Structurile de hrană sau hifele ajung adânc în lemnul putred pentru a obține substanțe nutritive.
Ciupercile ajută la descompunerea materialelor organice moarte și la returnarea nutrienților în sol pentru utilizare în ecosistem. Unele ciuperci cohabit cu alte organisme în așa fel încât ambele beneficiază. Un exemplu este relația reciprocă dintre ciuperci și alge pentru a forma un lichen. Algele se supun fotosintezei și furnizează nutrienți atât pentru alge cât și pentru ciuperci, în timp ce ciuperca protejează algele. Cercetările recente sugerează că unele alge se dezvoltă mai bine atunci când sunt separate de partenerul lor fungic, ceea ce înseamnă că unii licheni sunt exemple de parazitism. Un exemplu mai bun de parazitism fungic este Pseudogymnoascus destructans, ciuperca responsabilă de producerea sindromului alb-nas în lilieci de hibernare. Această ciupercă este oportună și capabilă să se hrănească fie cu țesuturi moarte, fie cu țesut viu. În liliecii vii, pătrunde în piele și frânează liliacul nutrienților și electroliților vitali.
