Diplomația morală este o politică de relații externe care susține doar alte națiuni ale căror guverne respectă standarde etice acceptabile. Acest lucru diferă semnificativ de diplomația dolarului, care se concentrează pe protejarea și creșterea intereselor materiale ale solului străin, indiferent de poziția morală a unei țări.
Președintele Woodrow Wilson, care a slujit din 1913 până în 1921, a creat politica de diplomație morală ca o inversare a politicii de la diplomația dolarului din administrația anterioară. În discursul său din 1914, Wilson și-a explicat convingerea că Declarația de Independență a stabilit extinderea democrației ca datorie a guvernului și responsabilitatea fiecărui patriot. Diplomația morală vine în întâmpinarea acestor scopuri numai prin folosirea unor interese financiare care susțin reforma și prin reținerea investițiilor sau a dezvoltării comerciale în țările în care drepturile omului și libertatea sunt negate. Diplomația dolarului, înființată de președintele William Howard Taft, a făcut diplomația să extindă investițiile și să protejeze interesele comerciale americane pe toate piețele străine, indiferent dacă acestea erau democratice sau nu. În adresa sa adresată Congresului în 1912, concentrându-se în primul rând pe America Centrală, Caraibe și China, Taft și-a exprimat convingerea că extinderea piețelor americane în străinătate a favorizat stabilitatea politică a țărilor străine prin încurajarea creșterii lor economice. În teorie, o astfel de creștere a promovat pacea. Istoria dovedește că creșterea numărului de exploatații americane de peste mări nu a favorizat pacea sau stabilitatea politică externă.Postări similare
Alte postări interesante
