Inspirația din America
O mare parte din ideologia din spatele Revoluției Franceze își are rădăcinile în afara Franței. Iluminații intelectuali, cum ar fi John Locke, au avut influență peste tot în lumea occidentală, iar ideile lor au început să se strecoare în viziunea politică la vremea respectivă. Locke, un filosof englez, credea că dreptul monarhiei de a guverna prin coborâre era nevalid și că rolul primordial al guvernului era să facă și să aplice legi pentru binele publicului. Lucrarea lui Locke a fost o sursă de inspirație în timpul Revoluției Americane. Când Congresul Continental a convocat și, în cele din urmă, a format guvernul Statelor Unite după Revoluția Americană, mulți oameni din Franța au început să creadă că aceste idei ar putea fi puse în practică. Aceste idei au intrat în prim plan în fazele timpurii ale revoluției, când Adunarea Constituantă Națională a înlocuit monarhia absolută a Regimului Ancien cu o monarhie constituțională, sistemul favorit de guvernare al lui Montesquieu. În 1789, aceeași adunare a adoptat "Declarația drepturilor omului și a cetățeanului", un document care se inspiră profund din lucrările lui John Locke și din "Declarația de independență" a lui Thomas Jefferson. Desigur, au existat unele diferențe în modul în care America și Franța au interpretat aceste noi concepte de libertate. Revoluționarii americani au crezut ferm în conceptul de libertate, așa cum se aplică individului. În schimb, revoluționarii francezi au crezut în conceptul de libertate colectivă. Acest lucru a condus la diferite sisteme de guvernare după fiecare revoluție respectivă.
Sprijinirea revoluției americane la toate costurile
Influența Revoluției Americane a fost nu numai filozofică, ci și economică. Franța a sprijinit partea americană în Revoluția Americană, care a dus țara în datorii. Acest lucru, cuplat cu ani de recolte proaste, boală și secetă, au scos Franța într-o criză economică. Pentru a evita falimentul, oficialii francezi au încercat să impună o taxă pe teren pe care clasele aristocratice și religioase, care anterior fuseseră scutite de astfel de impozite, ar fi trebuit să plătească. Nu este surprinzător că aceste reforme financiare au fost nepopulare și au adus aristocrația aproape de revoltă. Prețurile ridicate ale pâinii au provocat și tulburări masive în rândul cetățenilor săraci din țară. Într-o încercare de a menține pacea, regele Ludovic al XVI-lea a adus nobilimea, clasele de mijloc și clerul împreună în Generalități pentru a-și îndepărta nemulțumirile. Publicul general a început să afirme mai multă influență în clasa a treia a clasei de mijloc a celui de-al treilea patrimoniu, dar aristocrația și clerul au veto în mod constant plângerile și sugestiile sale. Celelalte două grupuri din statul general nu erau dispuse să renunțe la statutul și puterea lor, ceea ce a provocat ostilitate în cadrul adunării. Pentru a rezolva conflictul, regele a integrat pe deplin Adunarea a treia în Adunarea Națională, dar prejudiciul a fost deja făcut. Chaosul a izbucnit pe străzile din Paris și sa răspândit prin țară. Clasele țăranilor, care s-au simțit uzate și exploatate de proprietarii lor și de colectorii de taxe, s-au răzbunat pe tot teritoriul țării. Ca răspuns, Adunarea Națională a adoptat Declarația Drepturilor Omului și a Cetățeanului, care sa inspirat din idealurile din spatele Revoluției Americane și din filozofii Iluminismului, cum ar fi John Locke. Deși această declarație a înlăturat în mod esențial feudalismul și a înființat Franța ca monarhie constituțională, ea nu a stopat valul revoluției.
