În timp ce prima persoană care folosește izolația nu este cunoscută în mod specific, istoria izolației revine în primele zile ale umanității. Construcțiile adăpostite de om preistorice folosesc materialele organice din jurul lor pentru a asigura protecție împotriva elementelor, similar cu modul în care izolația modernă protejează locuitorii unei locuințe.
Izolarea, definită ca un material care încetinește transferul de căldură și de zgomot, este în general plasată în interiorul pereților clădirilor pentru a oferi o barieră între interiorul clădirii și exteriorul. Acest lucru nu numai că ajută la reglarea temperaturii interne a clădirii, dar asigură o calitate a izolației fonice pentru a evita zgomotele externe.
