Teoria epigenetică este un principiu expus de psihologul Erik Erikson, care susține că personalitatea se dezvoltă în opt etape predeterminate. Această teorie atrage în mare măsură unele dintre teoriile lui Sigmund Freud referitoare la superego, ego și id.
Teoria lui Erikson a subliniat opt etape ale dezvoltării personalității, argumentând că fiecare etapă depinde de atingerea unui echilibru între concepte. Conceptele fiecărei etape au fost încrederea față de neîncredere, autonomia față de rușine sau îndoială, inițiativă versus vinovăție, industrie versus inferioritate, confuzie între identitate și rol, intimitate versus izolare, generativitate versus stagnare și integritate față de disperare.
Erikson a susținut că dacă o persoană nu se dezvoltă pe deplin în fiecare stat, el este în mod fundamental ținut în viață. De exemplu, un copil învață să aibă încredere sau să nu aibă încredere în copilărie. Dacă copilul nu trece prin această etapă și trece cu succes la autonomie și rușine ca un copil, această etapă incompletă poate afecta evoluția sa ulterioară. Susținătorii teoriei epigenetice consideră că, dacă o persoană completează cu succes aceste etape în momentele corecte de la copilărie până la maturitate, acea persoană poate ajunge la o stare de auto-actualizare. Erikson a subliniat, de asemenea, un sistem de zone, moduri și modalități în cadrul teoriei epigenetice pentru a arăta la ce momente o persoană ar trebui să treacă prin fiecare etapă.
