Cele opt etape ale dezvoltării psihosociale ale lui Erik Erikson, publicate pentru prima dată în anii 1950, includ încrederea față de neîncredere, autonomia versus îndoială, inițiativa versus vina, competența versus inferioritatea, confuzia identității față de rol, intimitatea versus izolarea, generativitatea versus stagnarea, și integritate față de disperare. Aceste etape încep de la naștere și continuă până la vârsta și moartea avansată. Cinci etape apar înainte de vârsta de 18 ani.
Prima etapă, încrederea față de neîncredere, are loc în timpul copilariei până la vârsta de 1 ani, deoarece copiii învață să aibă încredere în oamenii care își satisfac nevoile. A doua etapă, autonomia față de îndoială, se întâmplă atunci când copiii mici învață să se târască, să meargă și să devină mai independenți. Această etapă ajută copiii să-și dezvolte încrederea atunci când părinții încurajează dezvoltarea.
În cea de-a treia etapă, inițiativă versus vină, copiii învață să ia inițiativa sau să se simtă vinovați, în funcție de feedback-ul pozitiv și negativ oferit de părinți. Această etapă a copilăriei devine de la vârste cuprinse între 2 și 6 ani. Etapa a IV-a cuprinde anii de școală elementară și mijlocie de la vârsta de 6 până la 12 ani. Competența față de lupta de inferioritate îi învață pe copii să devină adulți prin folosirea intelectului pentru a stimula productivitatea.
Anii adolescenței cu vârsta cuprinsă între 12 și 18 ani sunt marcați de etapa confuziei identitate versus rolul în care adolescenții determină cine devin adulți. Adulții tineri, cu vârste între 18 și 40 de ani, denotă intimitatea lui Erikson față de stadiul de izolare. Această etapă se învârte în jurul prietenilor și relațiilor strânse.
Adulții de vârstă mijlocie, sau generativitatea față de stagnare, se ocupă de lupta pentru a lăsa o moștenire de durată. Etapa finală, sau integritatea față de disperare, denotă reflecția unei persoane asupra vieții sale, pe măsură ce se îndreaptă spre anii de amurg de pensionare.
