Într-o reacție enzimatică, există o relație hiperbolică între rata de reacție și concentrația substratului, explică o resursă a site-ului University College din Londra. La o concentrație scăzută de substrat, creșterea vitezei de reacție pe măsură ce substratul crește. Când enzima devine saturată cu substrat, viteza de reacție se reduce la o rată mai uniformă.
Rata maximă de reacție este atinsă atunci când enzima este saturată cu substrat. Afinitatea dintre o enzimă și substratul acesteia determină cât de rapid are loc reacția. Această relație este cunoscută ca constanta lui Michaelis sau Km. O enzimă cu un Km înalt are o afinitate scăzută pentru substrat și necesită un concentrat mai mare de substrat pentru a atinge viteza maximă de reacție.
O concentrație mult mai mare de substrat este necesară pentru a se asigura că enzima reacționează complet pe tot parcursul procesului. Rata maximă de reacție este garantată a fi atinsă atunci când există mult mai mult substrat decât enzima. Reacțiile cu cantități mari de substrat se numesc reacții pentru ordinea zero, deoarece ratele de reacție sunt independente de concentrația substratului.
Substratul este pur și simplu o substanță care reacționează cu o enzimă. Aceste reacții și parcelele lor matematice sunt folosite pentru determinarea concentrațiilor diferitelor substanțe în țesutul viu. O astfel de reacție apare atunci când tehnicienii de laborator folosesc glucoza oxidază pentru a măsura glucoza din plasmă.
