Diferența majoră dintre transportul activ și pasiv constă în faptul că transportul pasiv nu necesită aplicarea energiei externe, în timp ce transportul activ se realizează. Ambele procese muta moleculele pe membrana celulară, însă transportul pasiv durează întotdeauna avantajul gradienților de concentrație existenți pentru a permite o difuzie naturală a moleculelor.
Spre deosebire de mecanismele de transport pasiv, transportul activ poate acționa împotriva unui gradient de concentrație pentru a distribui moleculele necesare într-un mod care ajută la menținerea echilibrului chimic al celulei. Transportul pasiv poate fi la fel de simplu ca și difuzia prin bistratificarea membranei celulare, sau poate lua forma de osmoză favorizată de presiune. Uneori, cum este cazul cu pompa de calciu a celulei, proteinele speciale de transport pot lucra pentru a facilita absorbția și secreția fără aplicarea directă a energiei din moleculele de adenozin trifosfat sau ATP.
Transportul activ necesită energie pentru a face muncă. Procesul este utilizat pentru a transporta moleculele împotriva unui gradient de concentrație sau presiune și consumă ATP. Transportul activ este responsabil pentru schimbul de glucoză în celulele intestinului subțire și pentru menținerea echilibrului ionilor în celulele creierului, ceea ce le permite să efectueze eficient impulsurile electrice. Pompa de sodiu este un alt exemplu de transport activ primar.
