Diferența dintre ascultarea activă și cea pasivă constă în faptul că un ascultător activ se angajează cu difuzorul, în timp ce un ascultător pasiv primește mesajul fără a da indicații externe. Ascultarea activă sa dovedit a fi mai eficientă pentru păstrarea informațiilor și, de asemenea, face ca un vorbitor să se simtă mai confortabil.
Ascultarea activă poate consta atât din indicații verbale, cât și non-verbale. Mențiunile non-verbale, cum ar fi mintea și contactul vizual, arată că sunteți interesați și implicați în ceea ce spune vorbitorul. Datele verbale pot varia de la repetarea sau rezumarea unor părți din ceea ce se spune că pun întrebări adecvate de urmărire pentru a angaja vorbitorul.
