Transcendentalismul definește adevărul ca fiind o realitate supremă care depășește sau transcende ceea ce oamenii știu prin intermediul celor cinci simțuri. În viziunea transcendentalistă, oamenii dobândesc cunoștințe despre realitatea ultimă prin intuiție decât prin formarea sau educația mentală.
Vederea transcendentală subliniază bunătatea inerentă a ființelor umane și afirmă că bunătatea este coruptă de instituțiile defecte, cum ar fi guverne, școli și religii organizate, pe care oamenii o creează. Oamenii sunt cei mai apropiați de o stare de bunătate și puritate atunci când devin total independenți și independenți. Ca indivizi, Transcendentalists cred că sunt capabili să perceapă "Sufletul Divin" sau "Over-Soul" care vine dintr-o ființă superioară și care inspiră bunătatea lor.
Transcendentalismul a devenit o mișcare filosofică și religioasă majoră în anii 1820 și 1830, centrat în New England în Statele Unite. A început ca un protest împotriva spiritualității din New England la acel moment, în special împotriva unitarianismului, care a apărut ca doctrină a Școlii de Divinitate a Universității Harvard. Transcendentaliștii au dorit o experiență spirituală mai intensă și personală, pe care au simțit-o că ar putea să crească doar în afara limitelor religiei organizate. Unele figuri transcendentaliste notabile includ Ralph Waldo Emerson, Henry David Thoreau, John Muir, Margaret Fuller și Amos Bronson Alcott.
