În filosofie, realismul este convingerea că realitatea se află în afara minții umane; se concentrează asupra lucrurilor care pot fi observate, precum și a lucrurilor care există independent de ceea ce mintea umană crede că este adevărată. Un exemplu de realism în filosofie este că un copac va exista în natură dacă un om este capabil pentru a recunoaște copacul.
Realismul nu are aproape nimic de a face cu mintea umană, ci are de-a face cu modul în care funcționează lumea în afara minții. Realiștii cred în gândirea rațională și vor percepe lucrurile doar în modul în care sunt văzuți cu adevărat, fără nici un fel de interpretare. Aristotel este numit tatăl realismului, din cauza decăderii sale din învățăturile filosofice ale lui Platon.
Când realismul este predat elevilor, se bazează în mare parte pe fapte reale și pe metode științifice despre care se știe că sunt adevărate. Elevii trebuie să gândească științific și să folosească proceduri matematice pentru a obține rezultatul final al gândirii lor. Studenții reali trebuie să fie capabili să adune criterii și să ajungă la o soluție folosind gândirea metodică prin criterii. Realismul se concentrează în jurul utilizării matematicii și științei.
