Iranul, Cuba, China și Coreea de Nord au economii de comandă. Într-o economie comandată sau planificată, o autoritate guvernamentală centrală formulează decizii economice, iar guvernul implementează fiecare plan prin legislație, directive și reglementări. Suprimarea forțelor de pe piața liberă permite guvernelor să atingă obiective specifice ale societății.
Otto Neurath, economist vienez, a dezvoltat teoria economiei de comandă pentru a reglementa hiperinflația după primul război mondial. Cu toate acestea, economiile de comandă au existat înainte de aceasta în Peru în secolul al XVI-lea și în Mormon Utah în secolul al XIX-lea. Guvernul sau agenția centrală de planificare într-o economie de comandă creează un plan economic care reglementează toate sectoarele din întreaga țară și distribuie resurse, cum ar fi forța de muncă, capitalul și resursele naturale, conform planului. Planul stabilește obiective pentru producerea de bunuri și servicii pentru a asigura o aprovizionare adecvată a locuințelor, alimentelor și altor necesități pentru fiecare cetățean. Guvernul deține întreprinderile din industriile care sunt importante pentru obiectivele economice ale țării și implementează legile care guvernează activitatea economică. Acest tip de economie poate acumula resurse rapid și eficient, atinge obiective sociale importante și construiește puteri industriale. Cu toate acestea, sistemul ignoră unele nevoi și dorințe ale oamenilor, cum ar fi împlinirea, iar guvernele dau greșite calculelor nevoilor de producție, ducând la apariția economiilor subterane sau a piețelor negre. În plus, economiile planificate duc la inovație și la export.Ce țări au o economie de comandă?
