În eseul său "Viața fără principiu", Henry David Thoreau explorează modul în care oamenii își trăiesc viața de zi cu zi și își câștigă existența, argumentând împotriva sistemului de salarizare al țării. El numește comerțul și politica "fără suflet și dezavantaj" și sugerează că indivizii se concentrează mai mult pe minunile de zi cu zi ale vieții.
Un muncitor se răscolește singur, muncind exclusiv pentru bani, susține Thoreau în "Viața fără principii". El își demonstrează opoziția de a face acest lucru cu povești despre bărbații despre care se presupune că le cunoaște, cum ar fi un om care intenționează să construiască un zid bancar sub casa lui și un vecin care își arde pământul în fiecare dimineață. Eseul său descrie bogățiile inerente în mersul pe jos în pădure sau câștigând o educație. Deși nici un salariu măsurabil, Thoreau susține că un bob de înțelepciune merită mai mult decât un bob de aur.
El scrie că o viață fără poezie și filosofie este la fel de dezumanizată ca și sclavia și că legarea de valoare de sine și de valoare reală pentru munca grea este o formă de sclavie. Un muncitor se eliberează prin efectuarea unei anumite lucrări sau a muncii pentru că îi iubește munca, nu pentru că are nevoie să-și câștige existența. Adevărata viață, scrie Thoreau, nu este măsurată în salarii, ci în modul în care un muncitor alege să își petreacă timpul. Thoreau recunoaște că este puțin probabil ca America să schimbe modul în care prețuiește munca grea. El admite că scrie dintr-o poziție unică de a nu mai avea nevoie să lucreze pentru salarii, dar dacă ar avea nevoie de mai mult decât el, ar merge la lucru, chiar dacă știe în avans cât de puțin ar fi trebuit să trăiască. /p>
Thoreau se opune și politicii, politicienilor și aspirațiilor politice. El consideră politicienii și legislația în parte responsabilă pentru transformarea Americii într-un stat de sclavi și sugerează că eliminarea impozitelor și a multor militari ale țării ar merge mult spre o aliniere mai bună a muncii unui muncitor cu aspirațiile sale adevărate.
