O vigilă funerară este o oportunitate, uneori implicând un ritual formal, de a petrece timp cu corpul decedatului înainte de înmormântare sau altă dispoziție. Vizionările și trezirea sunt exemple de veghe funerare.
Poate, cu mult timp în urmă, în perioada paleoliticului, cei care au decedat s-au așezat cu cadavre înainte de înmormântare. În unele culturi, aceasta a fost pentru a proteja corpul de pradă. În altele trebuia să privești spiritul și să mărturisești pe cel decedat. În multe culturi, vegherea a devenit un punct de drept, atât pentru a dovedi că persoana a murit, cât și pentru a păstra corpul, adesea in situ, ca dovadă.
În societatea modernă, veghea funerară este considerată în primul rând un rit catolic. În "The Vigil: Making Room for God", H. Richard Rutherford descrie vegherea ca o "perioadă petrecută făcând ceva prin noapte, de exemplu, uitându-te, păzind sau rugându-te". Liturghiile Cuvântului lui Dumnezeu și ale Orelor formează baza alegerilor catolice funerare.
Vigilantul formal de înmormântare este similar cu o trezire, în mod esențial o petrecere (poate ținută într-un bar cu prezența cadavrului) care a avut loc noaptea înaintea unei înmormântări pentru a sărbători viața decedatului. Vizionările decedatului, fie că este vorba de o sală de înmormântare, de o biserică sau de casă, pot fi, de asemenea, considerate vigilente funerare.
