În cercetarea psihologică, înșelăciunea apare atunci când participanții sunt informați în mod greșit sau înșelăciți despre obiectivele experimentului. Participanții pot fi înșelați în legătură cu stabilirea, scopul sau designul cercetării.
În ciuda faptului că înșelătoria este permisă de Asociația Psihologică Americană, dacă ar trebui să fie folosită înșelăciunea atunci când se efectuează experimente de cercetare psihologică, aceasta a făcut obiectul a numeroase dezbateri.
Psihologii care sunt împotriva înșelăciunii susțin că participanții înșelătoare din cadrul unui experiment de cercetare sunt necinstiți și fac participanții să se simtă indiferenți de natura cercetării. Psihologii în favoarea înșelăciunii sunt de părere că este uneori necesar pentru a evita caracteristicile cererii, permițând participanților să se implice activ în experiment fără a se comporta într-un mod nenatural.
Un psiholog nu trebuie să efectueze studii care implică înșelăciune decât dacă utilizarea tehnicilor înșelătoare a fost predeterminată și este justificată de valoarea educațională sau științifică a experimentului. De asemenea, psihologilor nu li se permite să folosească înșelăciune dacă tehnica înșelătoare va determina participantului suferință emoțională sau durere fizică. Dacă se folosește înșelăciunea, psihologul trebuie să-l explice participanților cât mai curând posibil, în mod ideal, imediat își completează participarea, pentru a permite participanților să-și retragă datele.
