Cea mai acceptată teorie a modului în care crearea sistemului solar este o creștere accentuată, care a durat câțiva pași de peste 4,6 miliarde de ani. Collapsarea gravitației a determinat materialul să se rotească într-o nebuloasă. Asta a creat Soarele, cu particule mai mici care se desprind și formează planete precum Pământul. O altă teorie a fost aceea că Soarele a fost format prin accreții de bază, dar planetele, inclusiv Pământul, s-au format din coliziunea obiectelor mai mari, care aveau deja niște cochilii exterioare.
În metoda accretionului de bază, miezul stâncos al Pământului a format mai întâi legătura dintre materialele mai grele. În cele din urmă a fost acoperită de un material mai ușor care a constituit începutul crustei. Bombardarea nebuloasă, cutremurele, vulcanii și driftul de plăci au ajutat la formarea topografiei Pământului.
Meteoritii și cometele s-au prăbușit în Pământ, adăugând materialul lor în crustă și declanșând vulcani și cutremure. Oamenii de știință nu sunt siguri dacă a existat apă lichidă în timpul acestei revărsări vulcanice, dar la un moment dat vaporii de condens condensat au început să construiască atmosfera. Această atmosferă a început să răcească planeta, ceea ce a făcut ca crusta să se solidifice. Vaporii de apă au generat cantități abundente de ploaie, care au format oceanele.
Oamenii de știință au, de asemenea, o teorie despre crearea Lunii, numită ipoteza de impact gigantic. Cu aproximativ 4,48 miliarde de ani în urmă, destul de devreme în durata de viață a Pământului, un meteorit masiv sau planetoid de aproximativ mărimea lui Marte a lovit Pământul. Materialul împușcat în spațiu și, din moment ce nu putea scăpa de gravitatea Pământului, a început să orbiteze în jurul planetei.