Sărăcia relativă este folosită pentru a măsura avuția în raport cu ceilalți membri ai unei populații distincte. Măsoarea relativă a sărăciei contrastează cu măsurătorile absolute privind sărăcia, care măsoară nivelurile sărăciei bazate pe un standard stabilit care cuprinde întreaga populație.
Sărăcia relativă este frecvent utilizată pentru a măsura disparitățile în materie de bogăție în țările mai bogate. Aceste țări ajustează pragul de sărăcie pentru a reflecta factori precum creșterea economică, schimbările în distribuția veniturilor și prețul și accesibilitatea bunurilor și serviciilor necesare. Se poate schimba, de asemenea, pe baza percepțiilor sociale locale asupra a ceea ce este necesar pentru a menține un anumit nivel de trai. În schimb, nivelul absolut al sărăciei, stabilit de organizații precum Banca Mondială, este considerat independent de creșterea societății sau de modificarea nivelurilor de distribuție a veniturilor. Deși organizații precum Banca Mondială pot ajusta nivelul absolut al sărăciei, aceste ajustări se bazează exclusiv pe costurile globale de acces la bunurile și serviciile necesare supraviețuirii. Pentru a determina pragul de sărăcie bazat pe sărăcia relativă, statisticienii utilizează metrici privind inegalitatea veniturilor, cum ar fi indicele Gini, raportul Palma, raportul 20:20, indicele Hoover și indexul Theil pentru a calcula nivelurile adecvate. De exemplu, raportul Palma poate fi utilizat pentru a stabili nivelurile de sărăcie bazate pe distribuția produsului intern brut printre cele mai bogate 10% și cele mai sărace 40% din populația dintr-o anumită țară.
