Datarea relativă și datarea radiometrică sunt folosite pentru determinarea vârstei fosilelor și a caracteristicilor geologice, dar cu metode diferite. Datele relative folosesc observarea locului în straturile de rocă, în timp ce datarea radiometrică folosește date din decăderea substanțelor radioactive în cadrul unui obiect.
Datarea relativă observă plasarea fosilelor și a rocilor în straturi cunoscute ca straturi. Practic, fosilele și roca găsite în straturile inferioare sunt mai vechi decât cele găsite în straturile superioare, deoarece obiectele mai mici trebuie să fi fost depozitate mai întâi, în timp ce obiectele mai mari au fost depozitate ultime. Datele relative vă ajută să determinați ce a venit și ce a urmat, dar nu ajută la determinarea vârstei reale.
Datarea radiometrică sau maturitatea numerică determină o vârstă reală sau aproximativă a unui obiect prin studierea ratei de descompunere a izotopilor radioactivi, cum ar fi uraniul, potasiul, rubidiul și carbonul-14 în cadrul acestui obiect. Izotopii radioactivi se descompun la o rată fixă. Această rată oferă oamenilor de știință un sistem precis de măsurare pentru a determina vârsta. De exemplu, data de carbon este utilizată pentru a determina vârsta materialelor organice. Odată ce ceva moare, încetează să mai ia un nou carbon-14, iar carbonul-14 existent în organism se descompune în azot la o rată fixă. Oamenii de stiinta masoara proportia de carbon-14 ramasa in organism pentru a determina varsta.
