Competența interpersonală este abilitatea de a alege un tip de comunicare care este cel mai eficient într-o anumită situație. Această competență împuternicește indivizii să atingă obiectivele oricărei comunicări într-o manieră care este cea mai potrivită pentru toți părțile implicate.
Teoreticienii au descompus competențele interpersonale în anumite categorii, după cum urmează: cunoștințe, pricepere și motivație. Cunoștințele pun în evidență capacitatea de a ști ce tipuri de acțiuni sunt cele mai potrivite unei situații sociale. Abilitatea, în acest sens, semnalează capacitatea de a alege cel mai bine și de a continua cu un comportament în funcție de situație. Motivarea este unitatea de a comunica într-o manieră cea mai potrivită pentru context.
Aceste categorii nu numai că definesc anumite aspecte specifice ale competenței interpersonale, dar stabilesc, de asemenea, o serie de cerințe preliminare care trebuie îndeplinite pentru a deveni un comunicator pe deplin competent. Adică, un astfel de comunicator trebuie să-și stăpânească toate cele trei abilități. De exemplu, dacă o persoană are cunoștințe despre cum să acționeze într-o situație și abilitatea de a face acest lucru, dar nu are motivația sau dorința de a utiliza aceste două abilități, el rămâne un comunicator ineficient.
Cercetările ulterioare s-au axat pe modul în care competența interpersonală poate fi judecată diferit în funcție de perspectivă. Ceea ce poate părea competent pentru cei implicați într-o situație poate părea altfel unui observator neutru.
