Stratul de ozon absoarbe cea mai mare parte a radiațiilor ultraviolete biologice din Soare, permițând doar o cantitate mică de trecere. Prin absorbția UV, acesta creează o sursă de căldură care definește caracteristicile de temperatură ale Pământului stratosferă. Stânga nefiltrată, anumite frecvențe ale radiațiilor UV ar pătrunde mai ușor în acoperirile protectoare ale organismelor, provocând daune grave la moleculele ADN.
Moleculele de ozon constau din trei atomi de oxigen legați împreună și alcătuiesc doar o cantitate mică din moleculele totale de oxigen din aer; există aproximativ trei molecule de ozon pentru fiecare 10 milioane de molecule de aer. Acest deficit apare din faptul că moleculele de ozon sunt foarte reactive. Ele sunt prezente într-un alt strat al atmosferei mai aproape de suprafața numită troposferă, iar reacția lor ridicată determină ca aceste molecule să aibă un efect toxic asupra formelor de viață cu care vin în contact.
Reactivitatea ridicată are o altă consecință: stratul de ozon se diluează prin reacții cu clorofluorocarburile, molecule care au fost utilizate pe scară largă ca agenți de propulsie cu aerosoli. Când oamenii eliberează aceste substanțe chimice în aer, moleculele se ridică la nivelul stratului de ozon și convertesc oxigenul în ozon în forme mai stabile, permițând mai multă radiație UV să treacă prin atmosfera Pământului.
Experții clasifică în mod obișnuit radiațiile UV în două spectre: UVA și UVB. Radiațiile UVB cauzează arsuri la soare și anumite tipuri de cancer, cum ar fi celulă bazală și carcinom cu celule scuamoase, în timp ce radiația UVA provoacă cancer de piele melanom și îmbătrânire prematură.
