Azotul este o componentă a clorofilei, care este esențială pentru fotosinteza plantelor. De asemenea, azotul trebuie să facă aminoacizi, care constituie blocuri de proteine care sunt esențiale pentru funcția celulară.
Azotul reprezintă aproximativ 78% din volumul atmosferei. Azotul atmosferic nu se combină liber cu alte elemente, ceea ce înseamnă că lucrurile vii nu îl pot folosi pentru procesele celulare. Bacteriile de fixare a azotului ia azot din aer și îl transformă într-un tip pe care lucrurile vii îl pot folosi. Plantele absorb acest azot fix din sol. Apoi le transmit animalelor când animalele mănâncă plantele.
Unele plante au dezvoltat o relație simbiotică cu bacteriile de fixare a azotului. Aceste plante permit bacteriilor să trăiască în noduli pe rădăcinile lor, menținând o cantitate de azot utilizabil la îndemână. Legumele sunt un exemplu de tip de plante care folosește acest proces.
Pentru a finaliza ciclul de azot, azotul fix trebuie transformat în azot atmosferic. Bacteriile denitrificatoare conduc acest proces. Dacă în sol persistă prea mult azot fix, poate apărea un dezechilibru al vieții plantelor. Interacțiunea umană cu ciclul de azot poate crește reacțiile adverse, modificând lanțurile alimentare și ducând la pierderea biodiversității.
