O broască își respiră pielea, suprafața interioară a gurii și plămânii, în funcție de circumstanțele sale. Când pielea lor este umedă și mai ales atunci când se află în apă unde este singura lor forme de schimb de gaze, respira prin piele. Când este necesar, cum ar fi pe uscat, ei iau aer în plămâni împingându-l din gură cu nările închise.
Broaștele nu dispun de mușchii diafragmei sau a coastelor pentru a-și extinde cavitatea toracică și, prin urmare, iau aer. Astfel, ei respiră în plămâni opuși față de modul în care fac mamiferele, folosind presiunea pozitivă de a inspira și presiunea negativă pentru a expira. Ei fac asta prin coborârea podelei gurii pentru a atrage aerul din exterior și folosesc același proces pentru a extrage aerul din plămâni.
Plămânii broaștei sunt destul de ineficienți, însă metabolismul broaștelor este relativ lent, fiind cu sânge rece. Când sunt în repaus, broaștele își folosesc plămânii numai rar, în loc să se bazeze pe pielea lor și pe suprafața gurii interioare, care este destul de permeabilă la oxigen, pentru schimbul de gaz. Pielea lor este subțire și membranoasă și este permeabilă atât la apă, cât și la gaze. Broaștele nu își dezvoltă plămânii până la maturitate.
