Stele echilibrează energia eliberată prin fuziunea termonucleară cu gravitatea bazată pe dimensiunea lor masivă. Majoritatea starurilor fuzionează hidrogen în heliu, eliberând lumina și energia termică. Stelele se țin împreună deoarece cantitatea mare de materie implică comprimarea gazului, formând o sferă luminată. Acest proces este cunoscut ca echilibru hidrostatic.
Stelele se formează atunci când norul de hidrogen de gaz condensă într-o zonă concentrată. Masa rezultată comprimă norul de hidrogen într-o sferă, formând un protostar. Pe măsură ce se colectează mai multă substanță, norul se prăbușește, crescând densitatea până când hidrogenul începe să elibereze energie prin fuziunea termonucleară. Acest lucru face ca norul de gaz să se extindă până când echilibrul dintre forțele gravitaționale care comprimau balanțele norului de gaze cu expansiunea. Reacțiile de fuziune la energia centrală de transport termică și radiantă la suprafața sferei care emite în spațiu.
Ciclul de viață al unei stele depinde de masa sa. Odată ce o stea își începe fuziunea, intră în secvența principală și își menține echilibrul hidrostatic de miliarde de ani. Săgețile foarte masive strălucesc cu lumină albastră și își consumă mai repede combustibilul, în cele din urmă se prăbușesc, deoarece gravitatea comprimă restul materiei. Această prăbușire duce deseori la o supernova care ejectează materialul stelei în spațiu. Stelele mai mici suferă acest tip de colaps, dar ele nu întotdeauna explodează. Fiecare stea din secvența principală își extinde în cele din urmă combustibilul și începe un proces de colaps și extindere într-un gigant roșu înainte de a se prăbuși într-un pitic alb.
