Otto von Bismarck a obținut unificarea Germaniei în timpul unei serii de războaie în care o forță militară prusacă, sub comanda lui Bismarck, a reușit să dobândească terenuri și să aplice ulterior noi legi asupra popoarelor sale. Aceste războaie au devenit cunoscute ca războaiele de unificare germană.
Bismarck a aliat cu cancelarul austriac și forța militară în timpul primului război al unificării germane. În 1862 forța militară austro-prusacă nou formată a reușit să se angajeze cu ofensivă împotriva danezilor situați în zonele Schleswig și Holstein. Zona făcea parte din Confederația Germană a Statelor de Nord, însă era contestată de pretențiile daneze de autoritate.
Al doilea război de unificare germană a avut loc în 1866, când Bismarck și Prusia s-au luptat cu cel mai mare rival german, Austria. Cunoscut sub numele de război austro-prusac, luptele au durat doar câteva săptămâni. Deși Bismarck și Prusia au fost victorioase, Bismarck ia permis multora dintre dușmanii săi (cum ar fi aliații austrieci, Baden și Bavaria) să-și mențină independența. În schimb, Bismarck a format Confederația Germană de Nord, care a servit drept cel mai puternic organism politic german din Europa și a atras numeroase alte state germane mai mici ca aliați. Războiul final al unirii germane a avut loc atunci când Bismarck a atras credința statelor din vestul Germaniei prin implicarea în războiul franco-prusac în 1870. După ce a învins francezii și a semnat un tratat de pace în palatul Versailles în 1871, Bismarck a declarat că Berlinul este capitala oficială a noului Imperiu German și regele Prusiei Kaiserul tuturor statelor germane. Acest aranjament a rămas până la sfârșitul primului război mondial din 1918.
