Adenozina trifosfat, sau ATP, este o nucleotidă folosită pentru stocarea energiei în moleculele organice. Nucleotidele sunt molecule organice formate dintr-o moleculă de zahăr, o unitate fosfat și o bază azotată. Ele reprezintă blocurile de acizi nucleici cum ar fi ADN și ARN. ADN-ul și ARN-ul, la rândul său, reprezintă piatra de temelie a vieții organice cunoscute.
Generarea ATP este esențială pentru viața organică, deoarece acționează ca o monedă pentru diverse reacții. Atunci când un organism dorește să facă o anumită formă de muncă, cum ar fi mușchii mutați, foloseste sucroza pentru a îndeplini sarcina, dar ATP se folosește la formarea de zaharoză. Energia este stocată în legăturile fosfatice ale moleculei folosind o legătură covalentă. Celulele organice sparge legătura, eliberează energie și rotesc ATP în ADP (adenozin difosfat). Mitochondrie în celule apoi reatascã o unitate de fosfat la molecula, în mod eficient de reciclare ATP.
Chimistul german Karl Lohmann a descoperit pentru prima dată ATP în 1929, unde la numit "acid inozinic" după izolarea nucleotidului din extracte de mușchi și ficat. Germanul-biochimist american Fritz Lippmann a stabilit că ATP a fost principalul mecanism de furnizare a energiei pentru celule între 1939 și 1941. Lippmann a inventat expresia "legături fosfatice bogate în energie" pentru a descrie ATP.
