Un atomizor de atomi este o instalație mare numită în mod obișnuit un accelerator de particule. Lucrează prin accelerarea electronilor la o fracțiune semnificativă a vitezei luminii și apoi prin prăbușirea lor în nucleul atomilor. Reziduurile rezultate pot fi apoi căutate pentru particule altfel evazive care pot pune în lumină teoriile fizicii.
Din 2014, cel mai mare accelerator de particule din lume este Large Hadron Collider din Bern, Elveția. LHC a devenit activă în 2008, ca parte a complexului de acceleratoare CERN, și constă dintr-un inel de 27 de kilometri de magneți suprasolicitați care acționează ca supraconductori. Cea mai mare parte a aparatului LHC este un sistem elaborat de răcire care menține aceste magneți la o temperatură de funcționare de -271,3 grade Celsius. Această temperatură, care este mai rece decât temperatura medie a spațiului exterior, este necesară pentru a permite circulația liberă a curentului prin intermediul magneților și pentru a crește dramatic puterea lor.
În interiorul liniei de accelerație, un câmp magnetic puternic conține electronii care urmează să fie accelerat. Aceasta îi ține departe de pereții interiori ai pistei și le permite să curgă în jos fără obstacole. Acceleratoarele de-a lungul traseului oferă electronilor un impuls de viteză de-a lungul drumului. La sfârșitul traseului, electronii sparg atomii care au fost injectați în sistem. Forța impactului eliberează particule subatomice care au fost prezise de teorie. Detectarea particulelor în camera de accelerație ajută la verificarea modelelor curente de fizică teoretică.
