Hormonii steroidieni își exercită acțiunea introducând inițial o membrană plasmatică a unei celule țintă și apoi legând receptorii specifici înainte de a transloca în nucleu pentru a iniția sau modifica expresia unei gene în producerea de noi proteine. Acești hormoni sunt insolubili în apă și necesită purtători de plasmă pentru transportul la locurile lor țintă, afirmă Universitatea din New Mexico.
Hormonii sunt substanțe chimice reglementate care sunt în principal secretate de glandele endocrine. În funcție de modul în care acestea influențează celulele țintă, hormonii pot fi clasificați în trei tipuri: peptidă, amină și steroid. Fiecare dintre aceste tipuri hormonale are propriul mecanism de acțiune, care se referă la o serie de interacțiuni prin care hormonul își induce efectele biologice.
Hormonii steroizi trebuie să se detașeze mai întâi de proteinele lor transportoare înainte de a putea trece printr-o membrană plasmatică a unei celule țintă, care formează limita dintre mediul exterior al celulei și mediul său intern. Hormonii formează apoi un conjugat cu receptori steroizi specifici, care se găsesc în citoplasmă sau în regiunea din afara nucleului. Trei proprietăți speciale ale complexului receptor-hormon sunt specificitatea, capacitatea redusă și afinitatea ridicată, care se referă la rezistența legăturilor, notează McGraw-Hill Education. Complexul se deplasează apoi la nucleu pentru a se lega cu acid deoxiribonucleic sau ADN care declanșează transcripția genetică. Aceasta, la rândul său, servește drept pas inițial pentru exprimarea genetică. Acest eveniment are ca rezultat producerea de noi componente ale acidului ribonucleic numit ARNm, care este responsabil pentru codificarea unui nou set de proteine.
