Inducția electromagnetică este fenomenul folosirii unui magnet pentru a crea sau a induce un câmp magnetic într-un conductor, în timp ce distruge simultan electronii liberi din interiorul acestuia. Aceasta produce un flux de curent și o creștere și colaps câmp magnetic în jurul conductorului, care este polaritatea opusă celei a magnetului din care a fost indusă.
Inducția electromagnetică face uz de proprietățile chimice ale anumitor materiale cunoscute ca conductori. Conductorii au electroni liberi, care sunt electroni liberi legați de carcasa exterioară a atomilor lor gazdă. Acești electroni, atunci când sunt dislocați, curg prin conductor, rezultând curent electric. În timp ce curentul indus este important și extrem de util de la sine, inducția electromagnetică are și alte utilizări.
Inducția se folosește în mai multe forme și aplicații, de la chips-uri de computer la sonerii. Câmpul magnetic indus este utilizat pentru a închide circuitele, cum ar fi cu relee, și este, de asemenea, utilizat pentru sincronizare. Durata timpului în care un câmp electromagnetic dat se ridică și se încadrează în forță este ușor de anticipat, făcându-l un instrument foarte convenabil pentru o distribuție într-o gamă largă de componente electronice. Inducția electromagnetică este produsă fie prin deplasarea unui magnet printr-o bobină de sârmă pe un substrat, fie prin deplasarea bobinelor de sârmă trecute prin magneți staționari. Ultimul design este mult mai practic și mai obișnuit, deoarece conductorii sunt în mod obișnuit mai ușor de manipulat și mai ușor de mișcat decât magneții puternici, grei.
