Autonomia economică se referă la o persoană care poate să-și satisfacă nevoile fără asistență externă. Se referă la valoarea veniturilor necesare pentru a satisface nevoile de bază, cum ar fi alimentația, îmbrăcămintea și adăpostul, fără a beneficia de asistență publică, cum ar fi ștampile de mâncare, Medicaid, îngrijirea copilului, locuințe publice sau ajutoare din partea familiei sau a prietenilor. Ca măsură economică, încrederea în sine este o măsură a venitului operațional față de cheltuielile de funcționare.
Auto-dependența economică este utilizată pentru a determina sănătatea unei persoane sau a unui popor. Măsura ia în considerare toate elementele bugetare primare cu care se confruntă adulții care lucrează. Calculele cuantificabile de auto-încredere sunt folosite pentru a determina independența financiară a individului sau a comunității. Criteriile utilizate pentru determinarea independenței variază în funcție de geografie și compoziția familiei. Cel mai utilizat model pentru determinarea independenței este standardul de auto-suficiență. Acest model este considerat versiunea actualizată a nivelului sărăciei federale. Nivelul tradițional al sărăciei federale este pur și simplu un punct de referință și analizează costul alimentelor într-o manieră uniformă, indiferent de compoziția sau locația familiei.
Pe lângă necesitățile de bază, auto-încrederea economică necesită ca o persoană să-și poată permite îngrijirea sănătății, transportul și diverse bunuri, cum ar fi medicina și produsele de curățare. Modele precum standardul de auto-suficiență sunt vitale pentru o mai bună înțelegere a aspectelor legate de adecvarea financiară, pentru a crea o politică și pentru a ajuta persoanele să se străduiască să satisfacă nevoile lor de bază.
