Actul de supremație a înființat regatul monarh al Angliei ca șef al Bisericii Angliei, înlăturând astfel autoritatea ecleziastică asupra Angliei de la papa catolică. Actul de supremație se referă la două acte separate adoptate în 1534 și 1559 de către parlamentul englez. După moartea regelui Henric al VIII-lea, actul de supremație a fost abrogat de Regina Maria I înainte de a fi reintrodus de regina Elisabeta I.
Actul original de supremație din 1534 a fost împins de regele Henric al VIII-lea din dinastia Tudor cu scopul de ai da autoritatea de a-și legaliza divorțul de la Katherine din Aragon. Divorțul a fost anterior refuzat de papalitatea catolică. Actul de supremație le-a dat de asemenea lui Henry posibilitatea de a profita de bunuri din mănăstirile bisericești existente.
Prin actul de supremație, Biserica Angliei a devenit autoritatea religioasă de facto în Regatul Angliei. Acest lucru ia permis lui Henric al VIII-lea să-și subvenționeze statutul financiar precar prin intermediul activelor confiscate de la Biserică. De asemenea, Legea a sprijinit pe Papa Catolică asupra Bisericii Angliei de un act de trădare, făcându-l o crimă pedepsită cu moartea.
Actul de supremație adoptat de regina Elisabeta I în 1559 a încorporat un jurământ de supremație, care impunea persoanelor care au luat biserică sau oficiu public să-și jure supunerea față de monarh ca șef al statului și al bisericii.
