Cuvintele senzoriale din poezie sunt cele care invocă cu putere cazuri de percepție senzorială pentru cititor, în special acelea care invocă cele cinci simțuri: gust, atingere, vedere, miros și auz. Prin folosirea limbajului senzorial, poetul încearcă să sporească natura experienței poemului.
Poezia are adesea o capacitate de a crea un sentiment de imersiune pentru cititor, care este mai puternic decât cel găsit în proza generală. Limbajul senzorial, sau cuvintele sensibile, joacă un rol enorm în acest sens. Adjectivele reprezintă unul dintre instrumentele primare folosite de poeți în această privință, adăugând descrieri clare și stimulative ale materialului prezentat. De exemplu, anxietatea poate fi descrisă ca paralizantă sau stricată; soarele poate fi descris ca ardere sau orbire. În fiecare caz, mai sunt aduse în joc mai multe senzații sau facultăți de simț, întărirea experienței cu complexitate.
Un alt instrument comun pentru limbajul senzorial pentru poeți este metafora. În loc să fie o descriere simplă, metafora compară materialul din poezie cu altceva, fie explicit, fie inferențial. O emoție, de exemplu, poate fi comparată cu o maree care se deplasează peste suprafața oceanului. Acest lucru nu numai că generează un anumit tip de imagistică pentru cititor, ci îi permite să își amintească propriile experiențe concrete de a fi în mare, poate la maree, și să transmită acea amintire la aprecierea ei cu privire la poezie și potențialul ei înțeles . Astfel, metafora nu numai amplifică și extinde capacitatea poetului de a crea conexiuni senzoriale, ci și capacitatea ei de a introduce simbolismul și alegoria în conținutul poemului.
