Mulți liberali au privit o societate capitalistă dezechilibrată economic ca un factor major care a contribuit la Marea Depresiune. În consecință, aceștia au cerut președintelui Roosevelt să țină răspunderea bogată și să stabilizeze veniturile în rândul cetățenilor săraci, vârstnici și exploatați economic. De exemplu, senatorul Huey Long a atras mulți democrați cu venituri reduse, propunând o alocare minimă a veniturilor și veniturilor pentru americani săraci și, de asemenea, a sugerat o taxă de 100% pentru veniturile anuale care depășesc 1 milion de dolari. Părintele Charles Coughlin, fost susținător al președintelui Roosevelt și fondator al Uniunii Naționale pentru Justiție Socială, a propus un sistem bancar centralizat.
Care sunt criticile noului acord pe care au avut-o conservatorii și liberalii?
Conservatorii au privit în mod obișnuit reformele New Deal ca o piedică ilegală la o economie capitalistă de piață liberă și l-au criticat pe Franklin Delano Roosevelt pentru depășirea autorității prezidențiale. Liberalii au sprijinit adesea valorile New Deal, dar au criticat programele care nu oferă o protecție adecvată pentru cetățenii săraci. Conservatorii au condamnat multe concepte New Deal ca fiind politici socialiste care subminează principiile țării de încredere în sine și de întreprindere privată. De exemplu, în 1933, președintele Roosevelt a pus bazele Legii naționale de redresare industrială, care propunea un sistem național de planificare economică care să înlocuiască structura capitalistă existentă. Până în 1935, Curtea Supremă a Statelor Unite a răsturnat această legislație pe motiv că Congresul a încălcat autoritatea statelor individuale, acordând în mod incorect puterii președintelui să intervină în comerțul intrastatal.
