Cele cinci etape ale dezvoltării umane, conform teoriei psiho-psihologice freudiene, sunt orale, anale, falice, latente și genitale. Această teorie controversată a fost propusă de psihanalistul Sigmund Freud pentru a descrie modul în care se dezvoltă personalitatea în relație cu descoperirea zonelor erogene printr-un set de cinci etape distincte, de la copilăria timpurie până la adolescență.
În faza orală, gura este principalul centru de plăcere. Tendința instinctuală a sugarilor tineri de a alăpta în această etapă este descrisă ca o manifestare a necesității de a satisface acest centru de plăcere. Freud a argumentat că negarea copiilor acest instinct de alăptare a fost ceea ce a dus la dezvoltarea unor obiceiuri negative, cum ar fi mușcătura unghiilor și sugarea degetului mare.
În timpul stadiului anal, copiii încep să experimenteze o a doua zonă erogenă pe care o cunosc, anusul. Ei învață să-și controleze funcțiile corporale și să-și găsească plăcerea în ajutor după ce nu au nevoie de toaletă.
În stadiul fals, Freud a propus ca prescolarii să devină conștienți de genitalele lor. În această etapă, copiii descoperă diferențele dintre ei și sexul opus, cel mai frecvent prin mamele și părinții lor. În această etapă, conflictele dintre Oedip și Electra se pot forma la băieți și, respectiv, fete.
După aceste prime trei etape, copilul merge într-o etapă de latență, în timpul căreia instinctele sexuale se diminuează, iar conștiința începe să se formeze. Stadiul genital final implică întoarcerea impulsurilor sexuale, conducând la un comportament social adecvat dacă etapele inițiale au avut succes sau comportamentul sexual depravat, dacă nu au fost.
