Cercetarea deductivă își propune să testeze o teorie existentă, în timp ce cercetarea inductivă urmărește să genereze noi teorii din datele observate. Lucrările de cercetare deductivă, de la cele mai generale la cele mai specifice, și de cercetare inductivă, de la observații mai specifice la teorii mai generale.
Rațiunea deductivă folosește o abordare de sus în jos. De obicei începe cu selectarea unei teorii pre-existente despre un anumit subiect de interes. Teoria este apoi îngustată în ipoteze mai specifice care pot fi testate. Apoi, se colectează observații pentru a aborda ipotezele. Acest lucru duce în cele din urmă la capacitatea de a testa ipotezele cu date specifice și de a confirma sau a nega teoria originală.
Argumentarea inductivă acționează în cealaltă direcție și se bazează în mare măsură pe o abordare de jos în sus. Răspunderea inductivă începe prin detectarea tiparelor și a regularităților în cadrul unor observații și măsuri specifice. Din aceste modele, este formulată o ipoteză tentativă care poate fi explorată. În cele din urmă, unele concluzii generale sau teorii sunt dezvoltate din rezultatele obținute la testarea ipotezei.
Rațiunea inductivă este mai deschisă și mai exploratoare, mai ales la început. Rațiunea deductivă este mai îngustă și este preocupată de testarea sau confirmarea ipotezelor. În practică, majoritatea proiectelor de cercetare implică utilizarea abordărilor inductive și deductive în diferite stadii de studiu.
