Transportul la începutul anilor 1800 a fost în primul rând prin cal și navigație, însă dezvoltarea și perfecționarea motorului cu aburi au stimulat dezvoltarea transportului feroviar și fluvial. Caii și transporturile de cai au rămas principala metodă de transport în cea mai mare parte a secolului, cel puțin pentru călătoriile locale. Spre sfârșitul anilor 1800, automobilul a intrat în existență, deși majoritatea modelelor din secolul al XIX-lea au avut o adopție foarte limitată.
Înainte de utilizarea pe scară largă a motorului cu aburi, călătoria cu apă trebuia să profite de vânt, de curenți sau de forță de muncă pentru propulsie. O mare parte din călătoriile fluviale în această perioadă au fost într-o singură direcție, deoarece un keelboat sau o pluta ar putea să transporte bunurile în aval cu ușurință, dar călătoria în amonte a fost greoaie. Când mărfurile trebuiau să călătorească împotriva curentului unui râu, au călătorit de obicei peste pământ. Parabolele permit navelor să călătorească împotriva curentului, creând primele două sisteme de transport fluviale.
Căile ferate s-au dovedit a fi o importantă inovație de transport în anii 1800, datorită capacității lor de a transporta cantități mari de oameni și mărfuri la viteze relativ ridicate. Călătoria pe căi ferate are avantajul de a lucra pe tot parcursul anului, unde călătoria cu barca poate fi dificilă în zonele nordice din timpul iernii. Căile ferate au servit, de asemenea, ca o linie de salvare de comunicații, deoarece firele de telegraf adesea au însoțit piste de cale ferată în timp ce se răspândeau în toată țara.
