Virușii nu se pot dezvolta sau reproduce, dar pot să-și producă copii prin furajarea masei proteice și a altor substanțe nutritive din celulele gazdă. Virușii se propagă exponențial, datând materiale adecvate cu care să lucreze.
Virușii creează mai mult din ei înșiși prin repopularea celulelor pe care le infectează. Celulele sunt reconfigurate cu forța în producătorii mai multor virusuri infestante, funcțiile lor originale fiind compromise sau distruse în totalitate. Acest proces este ceea ce face ca unii viruși să fie atât de periculoși pentru oameni și alte animale.
Virușii încorporează fie ADN, fie ARN în acidul lor nucleic. Unele sunt atât de simple și mici încât codifică doar patru proteine, în timp ce altele sunt uluitoare complexe, încorporând 100 până la 200 de proteine codificate. Lățimea uriașă a diversității în structura și complexitatea virusului face dificilă combaterea dărâmării celulelor umane, iar facilitatea lor extremă de a distruge materialul celular le face să provină de multe necazuri comune, unele mortale sau îngrozitoare, altele obișnuite.
Virusurile sunt utilizate pe scară largă în cercetarea în laborator. Celulele preluate de viruși oferă vederi uriașe în ceea ce privește funcționarea materialului celular și modurile în care celulele pot fi modificate, vindecate și defalcate. Acestea sunt folosite în tehnicile de terapie genetică pentru a furniza celulelor umane sarcini utile și pentru a reconfigura aceste celule pentru a produce mai mult din materialul menționat.
