În piesa lui William Shakespeare "Julius Caesar", soția lui Cezar, Calpurnia, îl imploră să rămână acasă pentru că a visat la uciderea lui. În acest moment în piesa Act 2 Scena 2 Brutus și alți senatori romani au decis să-l ucidă pe Cezar când vine la Capitol.
În ziua în care Brutus depune un jurământ pentru a ucide pe Cezar în interesul Romei, Calpurnia visează la statuia lui Cezar, care aruncă sânge într-o fântână în care românii își spală mâinile. Ea interpretează visul ca o prevestire a uciderii lui Cezar. Ea îi spune și lui Cezar despre poruncile pe care le-a auzit, cum ar fi o leoaică care naște pe stradă și pe cei morți care au scăpat de morminte. Deși Caesar răspunde prin a spune că aceste evenimente ar putea fi un semn proastă pentru oricine, nu neapărat el, el are preoți să sacrifice un animal pentru a anticipa viitorul și a determina sensul visului soției sale.
În scurt timp, el află că preoții nu găsesc inimă în animalul sacrificial. Îl îndemn să nu meargă la Capitol. Când Decius, conspirându-se în secret cu Brutus să-l ucidă pe Cezar, ajunge să-l însoțească pe Cezar la Capitol, Caesar spune la început că nu va merge și îi va spune lui Decius despre visul lui Calpurnia. Decius spune că visul este un semn bun, arătând că Roma își trage viața de sânge de la Cezar și că senatorii ar putea să-l bată pe Cezar pentru că a cedat temerilor soției sale. Nu vrea să fie batjocorit, Caesar pleacă cu Decius pentru Capitol, unde Brutus și ceilalți conspiratori îl înjunghiază la moarte.
