Romantismul a fost o mișcare intelectuală care sa dezvoltat printre gânditorii germani în timpul cuceririi napoleoniene a Europei (1799-1815) și sa alimentat direct în cultivarea naționalismului german. Mai precis, J.G. Fichte, pe baza lucrărilor lui J.G. Herder, a romanizat ideea unui spirit național german (volksgeist) care ar putea să unească vechile state nemtești germane. Romantismul era, în esență, un contrapond al raționalismului francez, care unește în mod similar poporul francez și a constituit baza pentru imperiul francez al lui Napoleon. Datorită filosofiei și artei lui Goethe, Schiller, Herder, Kant, Hegel și Beethoven, romantismul a fost un atac direct asupra principiului raționalizării franceze a dreptului universal, care ar putea fi aplicat tuturor și tuturor națiunilor fără excepție.
Fichte a prezentat noțiunea romantică a spiritului național superior al Germaniei, deschizând calea pentru naționalismul care căuta să-l compune și să-l protejeze de influențele exterioare.
Acest naționalism sa manifestat fie ca o nostalgie conservatoare și dorință pentru stilul de viață tradițional care precedea reformele napoleoniene, fie ca o îmbrățișare mai liberală a principiului autoguvernării în inima Revoluției Franceze. Cu toate acestea, ambele manifestări s-au opus în mod uniform guvernării napoleoniene.
Idealul romantic al unui "volksgeist" de specialitate sau al spiritului național în Germania sa răspândit mai târziu în alte țări din Europa ca bază pentru dezvoltarea propriului brand unic de naționalitate.
