Un exemplu de ironie dramatică în "Julius Caesar" de William Shakespeare este atunci când Cezar este avertizat despre Ides of March de către soothsayer. Ironia dramatică apare când publicul știe ceva că personajul nu știu. În această scenă, publicul recunoaște că Ides din martie este ziua în care Cezar moare, însă Cezar însuși nu știe acest lucru și ignoră avertismentul, care are drept consecință moartea lui.
Ironia este un termen folosit în literatură pentru a descrie ceva care nu este așa cum pare. Ar putea fi o situație, un loc sau o discuție. Există câteva tipuri de ironie: dramatice, verbale, situaționale și cosmice. Shakespeare a folosit ironia adesea în piesele sale. În plus față de ironia dramatică, "Julius Caesar" conține ironie verbală, care este atunci când publicul știe că opusul a ceea ce spune caracterul este adevărul. Marc Antony se referă la Brutus ca pe un om onorabil, dar publicul știe că Brutus este de fapt necinstit.
"Julius Caesar" a fost scris în jurul anului 1599. Este unul dintre piesele de teatru ale lui Shakespeare și povestește despre conspirația împotriva și asasinarea lui Iulius Cezar în 44 î.H. În timp ce el este personajul titular, Caesar apare în doar cinci scene în întreaga piesă. Majoritatea piesei este formată din Brutus și co-conspiratorii lui.
