O bucată de hârtie încurcată prezintă o suprafață mai mică care trebuie să acționeze prin rezistența la aer decât o piesă neimpresionată. Ambele bucăți sunt supuse aceleiași accelerații descendente cauzate de gravitația Pământului, dar foaia neimprimată hârtia are o suprafață mai mare în contact cu aerul și întâmpină astfel o rezistență mai mare decât hârtia învelită.
Accelerația datorată gravitației este în esență constantă în toate obiectele de pe Pământ. Gravitatea accelerează totul la o viteză constantă, care pe Pământ este de 9,8 m /s /s, indiferent de masă. Aceasta înseamnă că într-un vid sau în apropierea unui vid, cum ar fi pe Lună, greutățile și penele plumb scad la rate identice, fiind supuse unei accelerații identice fără forțe atenuante.
Pământul are totuși o atmosferă care oferă rezistență obiectelor care se încadrează. În timp ce rezistența acestei rezistențe este influențată de mai mulți factori, cele două cele mai importante sunt viteza obiectului care se încadrează și aria sa de secțiune transversală. Rezistența la aer este cauzată de moleculele de aer care lovesc suprafața obiectului care se încadrează, astfel că în acest experiment rezultă că, cu cât mai multe molecule întâlnite pe hârtie, cu atât rezistența la cădere este mai puternică. O foaie de hârtie neimprimată are o secțiune transversală enormă față de o minge cruțată și, folosind același principiu ca un parașut, întâmpină mai multe molecule de aer pe drum, încetind căderea.
