Undele radio sunt detectate utilizând circuitele electrice care primesc aceste semnale electromagnetice într-o antenă, iar apoi frecvențele radio sunt modulate prin condensatori înainte de a ieși ca sunet într-un difuzor. Undele radio sunt în mod normal mai puțin decât kilohertz lung până la 20 gigahertz. Deoarece oamenii nu pot auzi aceste frecvențe, semnalele radio sunt adesea traduse în sunete de dispozitivele electrice.
Antenele care primesc semnale radio sunt în general de aceeași dimensiune ca lungimea de undă pe care sunt proiectate să le recepționeze. Antenele mai mari detectează lungimi de undă mai lungi sau mai slabe. Antenele de comunicații sunt, de obicei, un sfert din dimensiunea transmițătorului, în special cu aplicații pentru automobile, televiziune prin satelit și telefoane celulare. Receptoarele antene sunt mai mici pentru a economisi spațiu în timp ce transmițătoarele sunt mai puternice, astfel încât detectarea este mai ușoară.
În martie 2014, Institutul Niels Bohr a anunțat o nouă metodă de detectare a undelor radio utilizând lasere care funcționează la temperatura camerei. Frecvențele foarte scăzute ale undelor radio sunt măsurate în setări foarte reci, care sunt cu câțiva grade mai mari decât zero absolut, pentru a reduce zgomotul de fond creat de căldură. Zgomotul de fond distorsionează citirile și măsurătorile, astfel încât tehnologia laser reduce orice zgomot de fond și permite oamenilor de știință să ia măsurători mai precise. În loc de rezistoare care citesc condensatoarele într-un circuit electric, un laser interpretează semnalul condensatorului și transformă undele radio în energie luminată în loc de sunet.
