Sistemul nervos autonom controlează sistemul nervos, în mod normal prin intrarea constantă a sistemului nervos parasimpatic care menține ritmul cardiac scăzut. Cu cât este mai activă intrarea sistemului nervos parasimpatic, cu atât este mai lent inima bate. Inima are propriul stimulator cardiac care ajustează sistemul nervos central.
Cu niveluri normale de activitate, sistemul nervos parasympatic controlează frecvența cardiacă. În perioadele de stres sau activitate mare, însă, sistemul nervos simpatic afectează stimulatorul cardiac natural pentru a crește ritmul cardiac dincolo de normal. Nervii care îndeplinesc această sarcină sunt cunoscuți ca nervi acceleratori. Controlul atât pentru nervii simpatici, cât și pentru cei parasimpatici care merg către inimă este în medulla creierului.
Corpul determină ce ritmul cardiac trebuie să se bazeze pe mai mulți factori. Chimia sângelui are un efect puternic. Scăderea nivelului de oxigen conduce la o creștere a frecvenței cardiace, la fel ca creșterea concentrației de dioxid de carbon, ion de hidrogen sau acid lactic. Ritmul cardiac crește, de asemenea, ca răspuns la emoții puternice sau anticiparea exercițiilor fizice prin intermediul sistemului limbic. O creștere a temperaturii corpului poate, de asemenea, crește ritmul cardiac. Nivelul hormonilor tiroidieni afectează frecvența cardiacă generală, cu niveluri mai ridicate, ceea ce duce la o creștere a ratei.
